Politehnica Iași a bifat, duminică, al doilea succes consecutiv cu Mihai Teja pe banca tehnică, 2-1 (1-1) cu armenii de la Banants Erevan, într-un amical disputat în cantonamentul de la Bolu.
Juniorul Alexandru Zaharia a deschis scorul pentru ieșeni, în minutul 7, formația armeană a egalat în ultimul minut al primei reprize, iar nou-venitul Loshaj a adus victoria Politehnicii în minutul 52, fructificând o pasă venită de la Danale.
Antrenorul Mihai Teja a folosit următorii jucători: Cobrea – Gallego, Frăsinescu, Chelaru, Panțîru – Rus, Teixeira – Danale, Francisc Cristea, Haddou – Alexandru Zaharia. În repriza a doua au mai jucat: Târnovanu, Armeanu, Loshaj, Pipoș, Moldovan, Bălan, Rusu și team-managerul Marius Onofraș.
În primul meci amical disputat în Turcia, Poli Iași s-a impus, vineri, în fața formației ruse de ligă secundă Khabarovsk, cu scorul de 2-0, goluri Carlone și Alexandru Zaharia. În ambele meciuri de până acum, antrenorul Mihai Teja l-a introdus în teren în repriza a doua pe team-managerul Marius Onofraș, fost campion al României cu Unirea Urziceni și câștigător al Cupei cu Steaua.
În următorul amical, Poli va întâlni, marți, echipa ucraineană Vorskla Poltava.
Ieșenii, mulțumiți că vor debuta pe terenul campioanei în viitorul sezon
Altfel, în ciuda unui start de sezon de foc, cu o deplasare pe terenul campioanei CFR Cluj și un meci pe teren propriu cu o altă formație de play-off, Astra Giurgiu, oficialii Politehnicii Iași sunt mulțumiți de țintarul pentru campionatul viitor.
„Este o tragere mult mai echilibrată decât în sezonul trecut. Cred că e o tragere bună. Ne bucurăm că vom juca în primul meci cu campioana en-titre, pentru că ne putem măsura forțele încă din start cu o echipă puternică, putem vedea exact unde suntem la început de sezon”, a declarat președintele executiv Adrian Ambrosie.
La rândul său, antrenorul Mihai Teja a declarat că nu a avut nicio preferință pentru prima etapă și a subliniat că important este ce vor face elevii săi pe teren.
„Tot trebuie să joci cu fiecare echipă în parte și atunci trebuie să arăți forță, să încerci să câștigi fiecare meci. Nu contează atât numele adversarului, ci jocul pe care îl prestăm noi și atitudinea pe care o vom avea la fiecare meci”, a declarat Mihai Teja.
După deplasarea cu CFR Cluj, Poli va avea două meciuri la rând în Copou, cu Astra și cu nou-promovata Academica Clinceni, apoi o deplasare la Voluntari.
În etapele a 5-a și a 6-a, Poli va juca cu Dinamo în deplasare și acasă cu FCSB, după care urmează o serie accesibilă cu Chindia, Gaz Metan și Sepsi. În penultima etapă din tur, Iașiul va juca la Craiova, iar în ultima rundă este programat derby-ul Moldovei cu FC Botoșani, turul la Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER